După Primul Război Mondial, Europa s-a confruntat cu instabilitate politică, criză economică și neîncredere în instituțiile democratice. În Italia, guvernele succesive nu au reușit să gestioneze inflația și șomajul, iar sentimentul unei „victorii mutilate” a amplificat tensiunile sociale. În acest climat, Benito Mussolini a reușit să se impună printr-un discurs centrat pe ordine, națiune și autoritate.
În Germania, pierderea războiului și condițiile impuse prin Tratatul de la Versailles au alimentat o nemulțumire generală. Republica de la Weimar, fragilă și lipsită de sprijin popular, a fost puternic afectată de inflația din 1923 și de criza economică mondială din 1929. Partidul Național-Socialist, condus de Adolf Hitler, a exploatat aceste vulnerabilități, prezentându-se ca o alternativă la haosul democratic.
Cele două regimuri au urmat trasee diferite, dar convergente în final: subordonarea statului față de un lider unic, eliminarea opoziției și controlul total asupra presei. Evoluția lor demonstrează cum un sistem democratic poate fi transformat prin mijloace legale într-un regim autoritar.
Analiza completă este disponibilă pe Facla.ro.
Istorie și Știință 